Tiparele comportamentale în autism - de unde apar și cum le putem diminua

14.11.2025

Când vorbim despre autism, auzim foarte des cuvinte precum tipare, stereotipii sau comportamente repetitive. Acestea pot arăta diferit de la un copil la altul: fluturat din mâini, mers pe vârfuri, învârtirea sau alinierea obiectelor, repetarea aceleiași mișcări sau a aceluiași sunet.

Dar unde se formează aceste tipare în creier?
De ce apar ele?
Și mai important: cum le putem diminua într-un mod blând și eficient?

De ce apar tiparele?

Creierul fiecărui om funcționează prin două mari mecanisme:

1. Comportamente conștiente

Controlate de cortexul prefrontal - partea responsabilă de atenție, decizie, control și planificare.

2. Comportamente automate

Controlate de ganglionii bazali, o zonă profundă din creier care funcționează ca "centrul obiceiurilor".

În ganglionii bazali se formează rutine precum:

  • mersul

  • modul în care ținem un creion

  • reacțiile automate la stres

  • comportamentele repetitive

La copiii cu autism, aceste rutine devin mai puternice deoarece:

  • creierul caută predictibilitate și stabilitate

  • stimularea senzorială poate fi prea intensă sau, dimpotrivă, prea slabă

  • mișcările repetitive calmează temporar corpul, dar nu îl reglează în mod funcțional

De ce este important ca un copil să poată opri o autostimulare?

Nu pentru a "elimina" ceva, ci pentru a-i antrena creierului 3 abilități esențiale:

1. Control inhibitor

Copilul învață că poate opri un impuls intern. Asta îi construiește sentimentul de autocontrol și siguranță.

2. Amânarea

Chiar și câteva secunde de pauză reprezintă un exercițiu de autocontrol.
Este începutul ideii: "Pot și mai târziu."

3. Flexibilitatea comportamentală

Când întrerupe un tipar, chiar și pentru puțin timp, creierul învață alternative. Rigiditatea scade.

Toate acestea sunt extrem de utile în:

  • socializare

  • învățarea școlară

  • adaptarea la schimbări

  • prevenirea crizelor

  • gestionarea frustrării

De ce funcționează această oprire?

Pentru că, în acele câteva secunde:

  • cortexul prefrontal (zona controlului) se activează

  • ganglionii bazali (zona rutinei automate) se inhibă ușor

  • se formează conexiuni noi între control și impuls

  • crește plasticitatea — capacitatea creierului de a învăța

Este, practic, antrenament neurologic.
Așa cum facem exerciții pentru mușchi, copilul face exerciții pentru "mușchiul controlului".

Dar există o regulă importantă

Nu cerem niciodată copilului să oprească un tipar fără să îi oferim o alternativă.

Dacă spunem doar "nu mai face", îi luăm singura metodă de autoreglare pe care o are în acel moment.
Rezultatul? Frustrare, tensiune și reacții de stres.

Alternativa corectă este să îi oferim stimularea senzorială primară potrivită, astfel încât sistemul nervos să se regleze în mod real.

Așadar, recomandarea este:

"Oprim puțin… și redirecționăm către ceva care ajută creierul."

Exemple eficiente de alternative

  • presiune profundă

  • exerciții bilaterale (stânga–dreapta)

  • stimulare vestibulară (hamace, balans controlat)

  • trasee motrice cu scop psihomotric

  • stimulare tactilă structurată

Aceste activități nu doar "înlocuiesc" o stereotipie, ci oferă o modalitate reală și sănătoasă de reglare, nevoia de mişcare.

Ce învață copilul prin acest proces?

  • "Nu îmi ia nimeni nimic."

  • "Pot controla impulsul."

  • "Pot alterna între activități."

Asta înseamnă flexibilitate.
Asta înseamnă autoreglare autentică.
Asta înseamnă terapie.

Share